Ne vom aminti cândva
12 lucruri care vor dispărea în curând.
Iată câteva lucruri fără de care nu-ți poți
imagina viața, dar pe care generațiile următoare nici măcar nu le vor mai
recunoaște. Această listă te va surprinde cu siguranță, întrucât cuprinde unele
dintre produsele tale favorite.
1. Ciocolată
Deși pare greu de crezut,
acesta este crudul adevăr. Deoarece arborele de cacao dispare cu repeziciune,
specialiștii consideră că diferența dintre cererea și oferta de ciocolată va
crește considerabil în următorii ani.
2. Aurul
Aceasta este o veste rea
pentru destul de multe persoane, deoarece metalul galben prețios dispare de pe
suprafața Pământului și minerii se retrag din activitate. Investițiile în aur
sunt din ce în ce mai mici și neprofitabile și se presupune că în următorii ani
rezerva de aur va scădea cu până la 15-20%.
3. Banii cash
Banii lichizi și chiar cărțile
de credit o să dispară cât de curând, așa cum acum 50 de ani nimeni nu s-ar fi
gândit la apariția cardurilor, tot astfel vor apărea noi metode de tranzacționare.
Telefonul sau amprenta vor fi suficiente pentru a cumpăra orice.
4. Semnătura
Semnăturile vor deveni curând
ceva de domeniul trecutului, deoarece se vor folosi pentru recunoaștere
amprenta degetelor, cea oculară sau recunoașterea vocală, care sunt mult mai
greu de falsificat.
5. Telecomenzile
Dependența de telecomandă
este foarte mare și astfel de dispozitive se rătăcesc mereu, dar cum Internetul
și tehnologia avansează continuu comenzile vocale vor lua locul acestor
dispozitive.
6. Traficul rutier
Acesta este un lucru de care
oricine și-ar dori să scape și va deveni curând realitate, odată cu
introducerea mașinilor pe pilot automat, care nu greșesc niciodată și conduc în
siguranță. La aceste mașini robot nu vor mai fi necesare nici oglinzile
retrovizoare, pe care unele dintre companiile producătoare deja au început să
nu le mai aplice.
7. Lucrătorii din fast-food
În curând, toate comenzile
dintr-un restaurant vor putea fi preluate de un robot, care va prepara apoi mâncarea
sau va preda comanda unui alt coleg automat. Vor fi instalate ecrane tactile
prin intermediul cărora să poți alege din meniu ceea ce-ți dorești și livrarea
mâncării se va face mult mai rapid și mai ușor.
8. Chirurgii
Profesioniștii talentați din
domeniul medical vor trebui cât de curând să se reprofileze, deoarece inteligența
artificială și roboții capătă din ce în ce mai multă îndemânare și toate operațiile
vor fi efectuate de mașinării.
9. Diabetul
Printre veștile bune se află și
aceea că pe viitor va fi eradicat diabetul, deoarece oamenii de știință caută
deja un înlocuitor artificial al zahărului, care să arate și să semene cu
acesta. Dacă acest lucru va fi insuficient, oamenii vor putea oricum beneficia
de transplant de celule care previn această afecțiune.
10. Intimitatea
Vei fi supravegheat (ă)
oriunde te-ai duce și orice ai face. Ți se vor înregistra toate acțiunile,
planurile de cumpărături și vizitele pe care le faci, iar faptul că te vei
deloga sau vei fi offline nu va conta prea mult, deoarece vor exista programe
de rezervă, ceea ce înseamnă că spațiul privat și cel intim vor dispărea.
11. Lacătele și cheile
Aceste accesorii vor deveni o
amintire în următorii 20-30 de ani și copiii vor fi nevoiți să meargă la muzeu
dacă vor să vadă așa ceva. Vor exista numai brelocuri sau butoane personalizate
care să aibă grijă de bunurile tale, deoarece unele companii au introdus deja
astfel de butoane deștepte.
Încărcătoarele greoaie cu
fir, pe care toată lumea le pierde, vor deveni curând istorie. Lumea wireless a
Bluetooth-ului și wi-fi-ului se va dezvolta într-atât încât vor exista
dispozitive de încărcare peste tot. În plus, în curând, îți vei putea încărca
telefonul prin remote, de la distanță, fără absolut nici un contact fizic cu
vreun alt dispozitiv.
Comentarii
Trimiteți un comentariu