NEOIMPERIALISMUL AMERICAN ESTE ADEVĂRATA AMENINȚARE PENTRU UNII, NOI AVEM ÎN SÂNGE IMPERIALISMUL ȚARIST SI SOVIETIC

 Povestea regelui umorului din România, Ion Pribeagu, evreul  care a inventat-o pe „Zaraza“ și i-a adus faimă lui Constantin Tănase

Isac Lazarovici, botoșăneanul ascuns în spatele pseudonimului Ion Pribeagul, este considerat de istorici unul dintre cei mai buni umorişti români. Uitat pe nedrept în subsolurile istoriei, Pribeagu este cel care a dat viaţă celebrei „Zaraza“, dar şi „muşcătoarelor“ şi îndrăzneţelor librete umoristice ale lui Constantin Tănase.

În 1931 „Zaraza“, tangoul care va deveni unul dintre cele mai populare „hituri“ ale muzicii urbane din perioada interbelică, îl face nemuritor pe Cristian Vasile, tânărul brăilean, supranumit şi astăzi de muzicieni „ultimul trubadur“.

  Tot în anii ’30, aparent fără nicio legătură cu „Zaraza“, Constantin Tănase devine un monstru sacru al vodevilului interbelic românesc şi exponentul unei generaţii, datorită textelor sale umoristice, dar care ascund realităţi politice şi sociale crunte.

  Puţini ştiu însă că în spatele acestor doi „giganţi“ ai României interbelice se afla un evreu botoşănean de 1,50 metri, Isac Lazarovici, cunoscut mai ales sub pseudonimul Ion Pribeagu. Practic, istoricii spun că Lazarovici sau Pribeagu este, de fapt, umoristul de geniu care a dat naştere atât nemuritoarei „Zaraza“, probabil o domnişoară de care se îndrăgostise în adolescenţă la Botoşani, cât şi uluitoarelor texte umoristice puse în scenă de Constantin Tănase.

  „Iubit, prigonit, aproape ucis pentru că a îndrăznit să glumească, Ion Pribeagu rămâne un personaj de legendă în istoria scrierilor umoristice româneşti“, precizează istoricul botoşănean Gheorghe Median.

 

  Inspiraţia pentru ”Zaraza”

 

La începutul anilor ’30, Ion Pribeagu era un personaj cunoscut în cercurile culturale de la Bucureşti. Aşa s-a întâmplat să fie rugat să scrie versurile unei melodii pentru celebrul trubadur al României interbelice Cristian Vasile. Este vorba de versurile celebrei sale melodii „Zaraza“. 

Ion Pribeagu a scris versurile pentru melodia ”Zaraza” interpretată de Cristian Vasile (foto)

 

„Ion Pribeagu a scris versurile acestei melodii. Putem spune că botoșăneanul este cel care a creat acest personaj. Zaraza, ca linie melodică, este de fapt un tango uruguayan, creaţia lui Benjamin Tagle Lara, compus în 1929. Cu alte cuvinte, «Zaraza» pe care o cunoaştem este la nivel de versuri creaţia lui Pribeagu, iar ca linie melodică a lui Tagle Lara“, spune istoricul botoşănean Gheorghe Median.

 

Sursa de inspiraţie a acestor versuri ar fi fost o tânără botoşăneancă pe care micuţul şi timidul evreu venit din micul târg Suliţa a văzut-o în adolescenţă, când îşi încerca norocul în Botoşani. Întâlnirea ar fi avut loc la intrarea în Grădina Publică Vârnav din Botoşani, astăzi Parcul „Mihai Eminescu“. De altfel, nu a fost greu pentru Pribeagu să compună o melodie de dragoste, umoristul recunoscând în poeziile sale că este mereu înamorat. Melodia „Zaraza“ a fost înregistrată în studiourile Odeon din Berlin în 1931.

 

Textierul lui Constantin Tănase

 

În 1939, Ion Pribeagu era deja o legendă vie. Vremurile erau aspre, însă, pentru evreii din România. Influența „Gărzii de Fier“ în România aproape îi periclita cariera. Cu toate acestea, istoricii spun că, pentru Ion Pribeagu, a fost anul în care Constantin Tănase a venit, l-a invitat la o masă într-o cafenea bucureșteană și i-a cerut cu multe rugăminți să-i devină textier. „Umorul sănătos degajat de poeziile lui Ion Pribeagu a fost remarcat de celebrul actor de revistă Constantin Tănase, care i-a solicitat colaborarea în 1939. Pentru acesta, între anii 1939-1944,  înzestratul umorist a scris nenumărate scheciuri, care au făcut deliciul publicului prezent la spectacolele Companiei de Revistă «Cărăbuș»“, precizează Median.

Celebrul Constantin Tănase(foto) interpreta scenete scrise de Ion Pribeagu FOTO jurnalul.ro

 

Au fost anii cei mai grei, marcați de dictatura carlistă, de teroarea şi rebeliunea legionară, şi vremurile crunte ale războiului. Cu toate acestea Ion Pribeagu a continuat să scrie cu umor. Nu i-a iertat pe legionari, nici măcar în anii lor de glorie. Nici pe ei, nici pe comuniști, nici pe Hitler, dar nici pe Carol al II-lea. Fără frică, Constantin Tănase juca pe textele lui Ion Pribeagul. „Probabil au fost şi presiuni, în cazul unor texte. Ion Pribeagu nu făcea rabat. Era un umorist de calitate, care ținea la libertatea expresiei şi la caracterul tămăduitor al râsului, mai ales în acea perioadă grea“, adaugă Median.

  Istoricii precizează că Pribeagu a fost amenințat în diverse rânduri, dar şi-a asumat toate riscurile și nu a refuzat să-i ofere scheciurile lui Constantin Tănase conform contractului. De altfel, conflictul dintre legionari şi Carol al II-lea pe de o parte, deranjați de glume, și Tănase, cu Ion Pribeagu, de cealaltă parte, a constituit subiectul filmului „Actorul și sălbaticii“. A fost ecranizat în 1975, cu Toma Caragiu în rolul lui Costică Caratase (Constantin Tănase) și cu Mircea Albulescu în cel al textierului evreu Ionel Friedman (Ion Pribeagu). Cu toate amenințările, Ion Pribeagu a reușit să supraviețuiască. Chiar şi războiului. „A adus zâmbete pe chipul oamenilor și în anii crunți ai războiului. Este un lucru mare ăsta“, spune Median.

 

Cum i-a cerut permisiunea lui Dej să emigreze

 

Sfârșitul războiului și noul regim comunist nu au venit ca o izbăvire pentru Ion Pribeagu. Din contră. Gură slobodă, umorist fără „botniță“, botoșăneanul a fost rapid cenzurat și declarat persona non grata. După anii de glorie din perioada interbelică, pe Ion Pribeagu îl pândea sărăcia lucie. După câțiva ani de privațiuni, Pribeagu s-a decis să plece în Israel. Avea rude în Tel Aviv. A cerut de mai multe ori actele de emigrare, dar i-au fost refuzate.

Până si Gheorghe Gheorghiu Dej a fost amuzat de Ion Pribeagu foto Adevărul

  În cele din urmă, în 1962, sătul de sărăcie, cenzură si prigoană, i-a scris personal lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Nu s-a putut abține si a trimis un CV, dar si o rugăminte în rime, în stilul caracteristic.

„Am depus actele toate/Si bilet de sănătate, /Si fotografii recente, cazierul cu amprente, /Plus biletul de vaccin/Că n-am fost supus străin, /Note bune la purtare, /Ordinul de concentrare, /Act de naștere al lui tata, /De la fisc pe cinci ani plata. /Anexez aici chitanța/Că-s la zi cu Manutanța, /Am dovada de la «Sacra»/C-am trăit bine cu soacra, /Că n-am bloc, că n-am moșie, /Că n-am stat la pușcărie, /Că n-am fost nici beat, nici mort. /Am si act de cununie/Si-mi mai trebuie-o hârtie, /Doar atâta: Pașaport “, îi scria Pribeagu lui Dej.

  Amuzat, liderul comunist i-a dat actele, iar Ion Pribeagu a plecat pentru totdeauna din România. Din Israel a continuat să scrie pentru presă de limbă română. A scos si un volum, ultimul, „Puncte de foc “, în 1963. Ion Pribeagu moare la Tel Aviv în anul 1971.;

 

„Mic si-al dracului “, născut într-un târg la fel de mic

 

Isac Lazarovici s-a născut într-un mic târg botoșănean, numit Sulița, la 27 octombrie 1887. Făcea parte dintr-o familie de negustori evrei săraci, iar copilăria si adolescența i-au fost marcate de lipsuri. La vremea aceea, la sfârșitul secolului al XIX-lea, județul Botoșani era înțesat de comunități evreiești. Aproape fiecare târg mai răsărit avea o comunitate de măcar 50 de suflete.

 

Când a început să scrie, „era mic de statură, purta ochelari cu ramă groasă de baga si, în contrast cu opera sa, care emana o debordantă veselie, era un om sobru “, spune istoricul Median. Si cam atât se cunoaște din biografia de început a lui Isac Lazarovici.

 

Istoricii subliniază că atât copilăria si adolescența lui Isac Lazarovici, cât si pregătirea să intelectuală sunt învăluite în mister. Nu se știe dacă a moștenit de la cineva din familie talentul literar sau spiritul mucalit. Cert este că în 1910, la 23 de ani, evreul botoșănean ajunge la București, acolo unde încearcă să-si câștige pâinea scriind la gazete poezii umoristice, calambururi, anecdote, poante. Absolut totul era versificat. Primul său pseudonim a fost „Sachi Disperatul “. „Pentru un tânăr evreu dintr-o familie săracă, Bucureștiul era o salvare, o oportunitate “, explică Median.

 

„Ion Palavră “, „Ion Vraiște “si „Vasile Ispravă “

 

Istoricii susțin că tânărul Lazarovici a reușit să se impună încă de la început în tumultuosul București antebelic. Nu a trebuit decât să străbată străzile, să studieze caracterele, să simtă personalitățile si năravurile, iar apoi să le aștearnă pe foaie în versuri trecându-le, bineînțeles, prin filtrul său umoristic. Le dădea gazetelor, în speranța că vor fi publicate. Deși se temea că va fi respins, el, un tânăr evreu din provincie, Isac Lazarovici a făcut furori cu talentul său.

 

„S-a stabilit de tânăr la București, unde s-a afirmat prin talentul si ușurința cu care compunea cronici rimate, gen gustat de publicul cititor al primelor decenii ale secolului al XX-lea. Trecerea de la acestea la poezia umoristică si transformarea sa într-un poet adevărat i se datorește în mare parte lui Cocea (n.r. – Nicolae Cocea), care i-a remarcat talentul si i-a dat îndrumările necesare valorificării superioare a acestuia “, spune Median. Lazarovici avea un stil aparte. Timidul si sobrul botoșănean se dezlănțuia în rubricile umoristice ale ziarelor bucureștene. Specialiștii spun că avea un umor sănătos, cu bun-simț, dar în același timp „mușcător “.

 

„Cronicile rimate, inspirate din viața cotidiană sau poeziile cu «poante», cu eroi provenind din toate mediile sociale, români si evrei, deopotrivă, satirizând avariția, prostia, naivitatea, infatuarea, infidelitatea conjugală, bigotismul, demagogia, lichelismul, șarlatania etc. S-au bucurat de o enormă popularitate, păstrându-și, în ciuda trecerii timpului, capacitatea de a stârni râsul si bună dispoziție “, spune istoricul botoșănean Gheorghe Median. La început, mai precis din 1910 până în 1912, a semnat poezii umoristice, anecdote si poante cu diferite pseudonime, cele mai cunoscute fiind „Ion Palavră “, „Ion Vraiste “si „Vasile Ispravă “.

Scria la ziarele vremii, fie la rubrica cu texte umoristice, fie chiar periodice cu profil umoristic precum „Adevărul literar si artistic “, „Caricatura “, „Curentul izraelit “, „Ordinea “, „Pardon “, „Rampa “.

 

Ion cel fără un cămin stabil

 

Începând cu anul 1912, după doar doi ani de activitate în presa bucureșteană, Isac Lazarovici si-a făcut un nume în lumea literară a Bucureștiului antebelic. Era deja un umorist cunoscut, apreciat si foarte căutat. În această perioadă si-a luat pseudonimul de Ion Pribeagu.

 

Acest pseudonim a fost construit cu autoironie. Ion este echivalentul lui Isac, iar „Pribeagu “– soarta umoristului de a nu-si fi găsit niciodată un cămin stabil, desi, mai ales după Primul Război Mondial si relansarea economică a „României Mari “, Ion Pribeagu a devenit un brand al umorului de calitate românesc.

 

În 1912, scoate si primul volum de poezii umoristice, stârnind hazul mai multor generații. Au urmat aproape imediat volumele „Vârfuri de spadă “, din 1915, si „București noaptea “, în 1922. De altfel, până în 1963, va mai scoate încă patru volume: „București - Iași “, în 1922, „Strofe strengare “, în 1934, „Miere si venin “, în același an, si „Puncte de foc “, în 1963.;

 

„Ora veselă “cu Ion Pribeagu

 

Isac Lazarovici colabora la mai toate revistele de profil, dar si la ziarele importante ale Bucureștiului, precum „Adevărul “lui Constantin Graur. „Din 17 ianuarie 1929, când s-a inaugurat la Radiodifuziunea Română emisiunea «Ora veselă», numele lui Ion Pribeagu a devenit cunoscut pe tot cuprinsul românesc, textele sale umoristice, multe în lectură proprie, fiind difuzate în numeroase emisiuni “, precizează Median. Își deschidea emisiunile radiofonice, dar si aparițiile din ziare, cu o formulă devenită consacrată în perioada interbelică:

„Fraților din toată țara/Din Arad si Hunedoara/Din Constanța si Sascut/Vă salut! Si vă spun la toți cinstit: /Bine v-am găsit! “.

 

Pribeagu la cafea cu Minulescu si Gârleanu

 

Pribeagu frecventa cafenelele boemei bucureștene, unde stătea la masă cu Victor Eftimiu, Ion Minulescu sau Emil Gârleanu. „Prin anul nouă sute nouă/Nu mai eram un oarecare, /Veneam la clubul «Lumea nouă»/Si alte cercuri literare, /Îl cunoscusem pe Gârleanu, /Pe Cincinat, pe Eftimiu, /Îmi oferise Minulescu/«Romanțe pentru mai târziu» “, preciza umoristul în poezia „Verișoara “.

Ion Minulescu (foto) a fost unul dintre apropiații lui Ion Pribeagu FOTO deweekend.ro

 

În anii ’30, Ion Pribeagu era curtat de multe teatre din București, dar si de artiști, pentru a le scrie versurile. De notorietatea botoșăneanului își aducea aminte si dramaturgul si realizatorul TV Octavian Sava. „Era un om mărunțel, îmbrăcat îngrijit, cu o pălărie «Borsalino», cu gulerul cămășii apretat si de o albeață imaculată, cu hainele bine croite pentru trupul său de liliputan, cu ochelari rotunzi, imenși pentru persoană atât de gracilă, dindărătul cărora te țintuia o privire sclipind de inteligență. Umbla totdeauna grav, frământat parcă de mersul inexorabil al omenirii către pieire.

 

Copil fiind, m-am încrucișat nu o dată cu el pe stradă si-i auzeam pe cei din jurul meu șoptind cu respect:

«E Ion Pribeagu!» “, scria Sava pe 17 ianuarie 2008 pe site-ul de presă