La plaja după alipirea Dobrogei in 1878

Interesant! Un articol preluat de cineva de pe net si transmis prin email. 

În urmă cu un secol, pe malul Mării Negre erau în top plajele Duduia, Tataia, Wartanoff şi Domniţa ILEANA

Marea Negră a atras întodeauna români din toate zonele ţării. Acum vedetă este plaja Mamaia, însă în urmă cu un secol, oamenii se îmbăiau la Duduia, la Tataia sau pe plaja Wartanoff.

În anul 1882, Mihail Eminescu avea 32 de ani şi a venit la mare să se trateze de o boală a picioarelor, ca să se „curarisească“. Marele poet se luase după publicitatea pe care se făcea localităţii Kustenge în presa din Bucureşti: „Marea face bine la tot“.

Ca să ajungi în acele vremuri la mare nu era uşor. De la Bucureşti la Giurgiu se mergea cu trenul, apoi cu vaporul până la Cernavodă. De la Cernavodă se urca în tren până la Constanţa. Podul de la Cernavodă, care făcea legătura între Dobrogea şi restul ţării, a fost inaugurat abia în 1895, a scurtat drumul către marea cea mare.

 

Duduia de la mare

Edilii constănţeni au amenajat în anii 1900, în Portul Tomis, plaja Duduia, cu cabine separate pentru barbaţi şi femei. „Duduia“ era soţia celui care administra plaja. Ea vindea bilete, închiria vestiare, şezlonguri şi umbrele. Toţi o numeau „Duduia“ şi aşa a rămas numele plajei.

Plaja şi-a schimbat ulterior denumirea în Golful Delfinilor, ca urmare a numărului mare de delfini care veneau la mal să se joace, apoi Golful Pescarilor.

Ulterior, a fost amenajată plaja Mamaia. La început, nu exista decât un mic sat, în partea nordică a oraşului Constanţa, populat de pescari greci şi lipoveni, oieri români şi crescători de cai. Plaja era sălbatică şi plină de ciulini. Staţiunea Mamaia a apărut din necesitatea oraşului Constanţa de a avea o plajă modernă.

Inaugurarea oficială a staţiunii a avut loc în august 1906 şi tot atunci  s-au amenajat primele spaţii turistice.

Însuşi CAROL I a venit în vizită pe litoralul românesc.

Edilii nu au renunţat nici la dezvoltarea turismului în Constanţa. Aşa a apărut Plaja Tataia în perioada interbelică, în spatele Universităţii Ovidius din prezent. În apropiere se afla Parcul Tataia, pe fostul Bulevard Regina MARIA. 

Plaja cu o potecuţă pitorească

Într-o publicaţie de epocă, citată de ctcro.wordpress.com, se spune că plaja era „în partea de sus a oraşului. E plaja Tataia, amenajată cu multă îngrijire. Are cabine de zid şi o potecuţă pitorească coboară din Parcul Tataia la mare. Multă lume frecventează această plajă“.

Plaja Wartanoff era situată în partea de nord a plajei Modern din prezent. Ulterior, s-a extins spre nord, devenind Plaja Domniţa ILEANA (după numele fiicei lui FERDINAND I), dezvăluie arhitectul Radu Cornescu. După apariţia Plajei Modern, Domniţa ILEANA a dispărut, dar partea dinspre nord s-a extins şi noua plajă s-a numit „Trei Papuci“.

Denumirea vine de la faptul că ea era la trei papuci distanţă de casele contănţenilor.

O altă plajă din nordul oraşului Constanţa a fost denumită „Duduia”, în amintirea celei vechi din zona Portului Tomis, apoi rebotezată „Diana”.

Plaja Modern se numea initial „Muncitorul“. O perioadă, trebuia să plăteşti ca să intri pe plajă. Însă întotdeauna se găsea o intrare secretă pe la Vila Şuţu. Nu existau şezlonguri şi fiecare îşi aducea de acasă patru bețe şi un cearşaf şi se acoperea de soarele dogoritor. Arhitectul Radu Cornescu spune că au mai existat cel puţin încă patru zone unde se făceau, pe vremuri, băi de mare. Una era Plaja de la Vii, în dreptul Porţii 5 a Portului Constanţa, şi alta la Poarta 2.

Când administraţia românească a intrat în Constanţa, a găsit lângă portul englezesc o plajă pe care o foloseau mai ales englezii, deoarece era în perimetrul concesionat lor de Imperiul Otoman. Această plajă a dispărut odată cu ridicarea Portului Constanţa (1896-1909). Arhitectul a mai găsit în Arhivele Statului faptul ca între 1878-1900 au existat două „instalaţiuni” balneare pe faleză.

La prima se ajungea chiar pe stâncile care astăzi sunt sub actualul Cazinou. A doua era între Hotel CAROL (actualmente Comandamentul Marinei) şi Palatul Sturdza (între timp dispărut).

Numele de ”Mamaia” este pentru prima dată consemnat de Alexandre de Launay, care, în drumul său spre Constantinopol, a traversat Dobrogea în anul 1799. El scrie despre localitatea ”Mammay”, denumită, astfel, conform unei hărţi ruseşti din 1855. Numele turcesc al localităţii era ”Mamakioi”, ceea ce însemna Mamai Sat (Mamay Kyoi).

Potrivit lui Nicolae Iorga la Conferinţa ”Politica Mării Negre”, publicată în „Neamul Românesc”, numele de Mamaia este de origine tătară şi vine de la Hanul Crimeii Mamai, conducătorul Hoardei Albastre la din timpul anilor 1370.

Familia Regală acceptă un cadou făcut de către notabilităţile constănţene, după 1920, sub forma unei suprafeţe de 4 hectare de teren între lac şi mare. Aici se construieşte în scurt timp un mic palat în stil românesc. Regina MARIA a început construirea reşedinţei de vara de la Mamaia. Palatul avea o formă destul de neregulată, semănând mai mult cu o vilă cu mai multe corpuri, și era situat în mijlocul unui parc. Construcția avea o suprafață de 1200 m pătrați și a fost ridicată în doi ani și jumătate. Construcţia se va finaliza în vara anului 1926.

După moartea Regelui FERDINAND, în anul 1927, clădirea a fost donată de Regina MARIA și patru din copiii săi (NICOLAE, ILEANA, ELISABETA si MARIOARA), prințesei ELENA, mama Regelui MIHAI.

După 1930, palatul va intra în posesia Regelui CAROL al II-lea, care l-a folosit ca reședință de vară. Regina MARIA și-a oprit 2780 m pătrați din parc, unde a dispus construirea unei moderne vile, “Vila Stirbey”, dotată cu ascensor francez, marca “G. Houplain Paris” de 4 persoane, cu centrală electrică proprie și o pompă centrifugală ce alimenta turnul cu apă. La 6 iunie 1932, din ordinul lui CAROL al II lea, vila ridicată de Regina MARIA a fost predată Flotilei de Hidroaviație din Mamaia.