MICA BUCOVINA DIN ARIZONA

 MESAJ  #71

CITESTE SI DA MAI DEPARTE

  Azi m-am trezit mai degrabă ca de obicei  cu dorința de a scrie un mesaj  care sa însoțească poza pe care am postat-o pe pagina mea astazi cu 4 ore mai devreme. Da! Eu sunt acela care a adus aici în jur de 300 de persoane din Marea Bucovina sfârtecată  în Mica Noastră Bucovină. Inițial numai  din familia mea  au venit 14. Apoi înca 132. Dintre care unchiul meu cu cei 9 copii ai săi și vre-o 48-50 de nepoți și alte neamuri încă pe atâta. Și uite că Ilioii, aici si acum sunt cea mai mai mare familie în acest oraș de peste 250 de persoane. Totul a început cu subsemnatul, care acum 41 de ani și-a riscat viața pentru libertate. Nu pentru pâine sau alte lucruri pe care sa le am aici am plecat, chiar și pe timpul comuniștilor familia mea chiar daca mai greu, dar cel puțin așa din puțin, era asigurata siguranta zilei de mâine. Ce lipsea în acel timp? Lipsea darul lui Dumnezeu care era gratis dar omul i-a ridicat pretul la maxim, pentru ca plătește si chiar au plătit prieteni de-ai mei cu viața. Când nu am putut să merg, unde am vrut și când am vrut la 16 ani, nu auzeam altceva decât “nu ai voie sa mergi”, credeam că Suceava unde am fost o dată sau de două ori este capătul lumii. Am fost ambițios și prima dată când am fost, am fost la concursul de cart că eram cel mai bun de la cercul de cart și am  câștigat. La al doilea punct al concursului, pe o rută mai întortocheată, unde era circulația oprită mergeam cu viteză și omul în albastru care statea în față magazinului Bucovina, nu a fost prea atent, mi-a arătat prea târziu intersecția. Am încercat să rezolv, m-am învârtit pe loc trebuia sa o eau a doua la stânga și am  gresit, am lovit un autobuz parcat, am fost socotit abandonat și m-am întors acasă cu 2 coaste rupte. Unul dintre martorii evenimentului era mama mea, care aștepta la linia de finiș, și a văzut pe acel panou mic anunțul; Doru Ilioi - Abandonat.  Ea a plecat pe jos până la locul acidentului, în fața magazinului Bucovina.

Da prieteni! Chiar și cartea sfânta scrie:                                                                            Dacă te-ai născut legat și ai posibilitatea să fii liber, fii liber!

Când am auzit că nu poți să mergi acolo la școală fiindcă ești pocăit, prima dată am crezut că am o boală sau ceva contagios și nu îmi dau voie. Dar când am înțeles că e vorba de ideologia din spatele acelui cuvânt, partidul stat, m-am întristat. Ce are religia cu partidul și statul sau cu abilitatea mea de a ajunge la înălțimile societății? Mi-am zis! Taci! I-ați gândul că nu se poate.  Cum adică să imi iau gândul? Bine dar spune-mi unde să îl pun?        Ca tânăr care trăiam după niște standarde personale mai înalte,date de familia mea, mi-am văzut viitorul în pericol. Cum să stau și să fiu robul unui om sau unei  ideologii care habar nu au nimic despre viața? Cum să stea peste mine unul care crede într-un om, adică liderul meu sa fie unul mai slab ca mine? Da! Așa aș fi ajuns cu un el peste mine care aveam deja un lider mai bun, pe Iisus. M-am frământat pe ideea acesta o vreme. M-am văzut pe mine însumi peste ani, un necalificat, un neîmplinit, pentru că și familia mea credea în alt om, în omul Iisus, în Mantuitorul coborât la noi, pentru noi. Ce înțelegeam eu atunci? Mai nimic. Dar uite că nu s-a putut să fie cum mi-am dorit.

Într-o zi ni s-a spus că vine liderul țării noastre împreună cu liderul altei țări, șahinșahul/împaratul Iranului/Persiei din acele vremuri si ca trebuie să mergem pe hipodrom. Toți ca unul am fost îngesuiti acolo, eu eram chiar lângă gard. S-a deschis ușa la un elicopter, aparat pe care pâna atunci nu-l mai văzusem. Din elicopter a coborât un moșulică mic de statură și celălalt. Era el, șeful țării și șeful partidului. Cum mergea el privind, la cei de după gard, nu știu de ce dar a dat să schimbe ruta lui și a făcut doi pași spre dreapta, exact spre mine, spre  grupul nostru. Deodată doi maimuțoi i-au barat calea și i-au spuns;                                                                                                                                               - Tovarșu’ pe aici! Și i-au schimbat traiectoria. Ce să fie? O procedură? O coincidență sau silnicia a ajuns până sus și libertatede mișcare nu avea nimenea? Am ajuns acasă și am făcut ce trebuia. Un vecin mi-a sugerat acel gând care îmi spunea; Nu te mai gândi, pune-ți gândul în altă parte, aici totul e gata.

  Mi-am pus gândul plecării din țară, gândul să îmi  caut darul pe care l-am primit de la Dumnezeu și ei mi l-au luat. Se scurge istoria domnilor și doamnelor, uite că la  16 ani și câteva luni, pe 25 august 1979 eu, Doru Ilioi părăsesc fraudulos România, prin locuri care pentru mine până atunci nici nu existau. Am fugit din Rpmânia, a fost foarte greu, am trecut pe la Lescovița , sinonim cu Apa Neagră, și uite fâșia cea falsă, apoi cea originală și urmele  rămase pe fâșia grăpată fin. În lumina unui bec slab luminând am lăsat în urma , am lăsat o țară fără lumini , fără libertate și fără speranță și cu riscul vieții mele m-am trezit in Iugoslavia lui Iosif Broz Tito,  țara căreia Lela îi cânta ; „Juventa, Jivena Jugoslavia”, o cântăreața liberă, care performa în libertate și nu de forța majoră își lăuda țara.  Oare de ce la noi se cânta forțat, se defila forțat? Disecând aceasta putem să arătăm că nu știam ce facem, nu știm ce suntem. Trecând peste ce am suferit, peste drepturile pierdute, după un timp am ajuns în Italia. Citeam atunci  despre premierul Aldo Moro că a fost sechestrat. A fost o veșnicie traiul în Jugoslavia, clădirile de detenție, eliberarea acolo pe câmp, când, cum și unde am muncit.... Prin tot ce am trecut, Dumnezeu nu m-a lăsat și la 17 ani și 28 de zile am văzut cu ochii mei Statuia Libertăți din orașul New York.

   Ea inspiră libertatea pentru omul din această lume, Lumea Nouă. Chemarea ei? Vino aici! Cătoți cei de aici sunt buni. Dar timpul a trecut, acel tânăr de 16 ani și câteva luni nu a rămas pe loc, chinuit, muncit mai mult sau mai puțin,  ajuns acum la 57 de ani și câteva luni este, a rămas încă un aventurier. Acum am găsit țara cea bună care nu se clatină. Iisus Hristos mi-a oferit un loc în ea. Este ea adevărata împărăție și mi-am pus gândul meu acolo. Acolo nu vreau să merg singur, vreau să merg cu cineva. Vrea sa îmi iau și familia. Deși acolo este condiționată intrarea de teste personale, nu de grup, trăiesc în așa fel ca să fiu exemplu, învăț să mă jertfesc astfel încât cel ce depinde de mine să creadă ca și mine. Toți individual ca unul chiar dacă trecem pe rând, când vom ajunge acolo o să fim iarăși una. Noi vrem într-un Dumnezeu care nu desparte, nu dezbină ci doar înmulțește, un Dumnezeu care nu scade ci mereu adună, și  binecuvântează. El este în veci binecuvântat.             Trist și regretabil, dar acum trăiesc în fiecare  zi o deceptie, pentru că văd cum căutarea visului meu pământesc, America,  a început să se clatine. Libertățile cu  încetul s-au luat, toiagul pâinii încet nu se mai ține, familiile au început să se rupă, totul a decăzut încet către cei rău, către cel ce are în gând pierirea. Ferice de poporul a cărui Dumnezeu este Domnul! Am văzut treptat, treptat cum în acești 40 de ani America a decăzut. America din 2020 nu seamănă deloc cu America anului 1979. Poate doar ca înfățișare înca mai este. Dar ca interior, ca un umanitate care odată dădea putere de viață e terminată. Totul e acum orb, nenorocit și gol.  Când am ajuns în lumea asta toate erau altfel; viața de zi, viața de noapte, învătământul, școlile erau total diferite, cultura, etc. dar Duminica totul era închis cu excepția bisericilor, și multă dragoste. Acum dacă ieși pe stradă se simte ura celor din jur, aglomerație mare, mai ales la școlile de Duminică, un mediu unde se vorbește pe șest și se vând droguri, iar bisericile ca și stadioanele sunt din ce în ce mai mari dar fără putere. Aici am ajuns și aici suntem. Când țara  decade, dragii de prieteni care v-au sprijinit cândva, nu mai au alternativă iar speranțele voastre sunt duse de mult. Se spunea că atunci când țara aceasta tușește lumea deja are gripă. Așa a fost și acum lucrurile se confirmă din plin. Numai că acum au tușit alții  și toată lumea a primit o gripă foarte rea, inclusiv țara asta.      America decade. Uite că acum aici este focarul, epicentrul catre care  toată lumea privește. Au privit altă dată la ajutorul social de la ei, au privit la misionarii care au dus evanghelia în lume, au privit la binecuvântarile ei, la bucuria ei, dar de această dată toți privesc cu aceiași satisfacție la căderea ei. Nu uitați ca orice cădere, a oricarui sistem are aceleași principii;  răcirea spirituală, distrugerea familiei, cheltuiala mai mare decât câștigul, taxe ridicate, Lazăr este ignorat, sporturile ieșite din cadrul sănătății au intrat în conul desfrâului care a devenit profesorul tineretului. Asta este rețeta căderii și aici suntem.      Mica Bucovină a  familiei mele pe 8 Decembrie 2019, a avut poate cel mai strălucit succes, nunta celui mai tânăr vlăstar a familiei noastre.  A fost ultima noastră întâlnire, cu toții dar strict în familie și s-au aduna peste  130 de persoane. Unii ne-am mai întâlnit până pe la sfârșitul lunii februarie, dar de atunci nu prea. Nici cu parinții mei care sunt de 81/78 de ani și la 20 km distanță nu ne-am mai văzut. Unora dintre frați chiar mai demult nu le-am văzut fața. Oare carantina ne-a terminat Bucovina? Oare ne vom mai vedea? Acuma, pentru cum se moare când se moare unii au făcut calcule. Doar 10 au dreptul să meargă la cer. Dar care dintr-e cei 130? Aici se fisurează familiile care nu au fost tari, pentru că nu este vorba doar de familia fizică ci se rupe însăși spiritul familiar. Cea ce aduce răceala intre membrii familie si rămânem aici ca o sacoșă cu nectarine, unul lângă altul dar nu unul pentru altul. Mulțumim pentru telefoane cât vor mai fi lăsate să sune.  Bisericile sunt  închise , școlile închise , 26 milioane de suflete au rămas fără locuri de muncă,  magazinele noastre luminate noaptea ca ziua și  deschise 24 din 24 de ore, acuma închid la 8:30 și tipenie de om nu mai vezi prin oraș. Oare s-a ajuns unde au dorit? Oare și-au atins ținta bolnavă? După cam se vede nici pe departe. Bogatul e sărac? Săracul e și mai sărac? Acum către ce se îndreaptă Steve? Ca și cum n-am avea sărăcimie suficientă, extorcarea celor avuți ne-a făcut una, dar ne-a pus pe un butoi de pulbere a carui fitil e aprins și gonește focul pe lungimea fitilului. De-acum oricând, ne așteptăm la esplozie. Oare mica Bucovină va mai rezista? Nu știu dar ne îndreptăm privirile în sus la muntele salvării , muntele cel alb prevestit și orice ar fi nu ne lăudăm. Se întunecă și suntem conștienți că singura noastră scăpare este ca pâna dimineața să ajungem acolo. Nimic nu va mai fi din ce este, dintr-o dată țara întreagă  va fi schimbată, dar noi vom fi deja departe și briza Lui proaspătă ne va da pacea, de mult dorita pentru vecie.                                                                                         Gandul nostru ramane MAREA BUCOVINA UNITA IN ROMANIA

Videoclipul de mai jos, poate extrem de emotional pentru noi, vine sa aduca un pic de speranta romanilor de pe meleaguri straine. Mergeti acasa! Inca se mai poate!

https://youtu.be/nWgfq2JeNqg

România te iubesc! Bucovina te iubesc! Românule de bună credință te iubesc!                           Vă salut de departe, cu drag din Mica Bucovină! Al vostru Doru Liviu Ilioi, un om, o dată, o țară, o familie, un Dumnezeu și o vesnicie!

Doru Liviu Ilioi-Noua Ordine Românească.