Cum se stâlcește limba română
Mircea Kivu, România liberă din 11 martie 201 4 Recunosc, m-am numărat printre cei care, în urmă cu aproape douăzeci de ani, îl ironizau pe senatorul George Pruteanu pentru tenacitatea cu care se încăpățâna (și a reușit) să promoveze Legea Limbii Române. O socoteam (și încă o socotesc) în general inutilă, căci o limbă vie are propriile mecanisme de dezvoltare, și excesivă prin anumite prevederi. Nu sunt nici azi de acord, de exemplu, că „în cazul textelor de interes public scrise în limbi străine, aflate la vedere în locuri publice sau difuzate prin mijloace de informare în masă, traducerea completă în limba română trebuie să aibă caractere de aceleași dimensiuni cu cele ale textului în limbă străină și să facă parte integrantă din ansamblul grafic respectiv”. Dacă, de exemplu, un patron dorește să evidențieze specificul italian al restaurantului său, denumindu-l „La Trattoria”, nu văd de ce l-am obliga să adauge pe firmă neaoșul „Ospătăria”. Nu pot, pe de altă part...