Cum se vede Rusia de la Bucureşti - punctul de vedere al unui naţionalist

Prof. univ. dr. Ion Coja   11 Ianuarie 2023

 

Într-o discuţie cu un ziarist sovietic pe care Aurel Dragoş Munteanu îl adusese la Restaurantul Scriitorilor, Petre Ţuţea, simţindu-se gazdă şi dorind să-i facă plăcere rusului, i-a zis cam aşa: «Rusia are menirea istorică cea mai importantă de pe planetă. Anume să extindă Europa dincolo de Urali, până la Oceanul Pacific!»

După 30 de ani, constat că aceste cuvinte sunt mai pline de înţelesuri ca oricând, sensuri multiple şi şocant de grave, la care atunci nimeni nu s-ar fi gândit. Poate numai Petre Ţuţea…

Iată câteva dintre aceste înţelesuri din perspectiva strict românească a ideii că Rusia ar putea, ba chiar ar trebui să-şi propună să împingă hotarele Europei cât mai spre Est, «până la Vladivostoc», cum a spus de fapt Ţuţea.

 Numesc românească această perspectivă nu doar pentru că Petre Ţuţea era « de profesie » român, ci pentru că rolul românilor în istoria lumii poate fi rezumat şi în acest fel : românii, colonizaţi de Roma în ţinuturile dacice de la vest de Olt, au lărgit spaţiul limbii latine şi al civilizaţiei Romei mult spre Est, până dincolo de Nistru, lăţind astfel însăşi Europa spre Răsărit!…

Aşadar, care ar fi componentele acestei viziuni româneşti asupra Rusiei?

- Asumându-şi misiunea amintită mai sus, Rusia ar urma să abandoneze vechiul proiect al « strâmtorilor », elaborat într-o vreme când Mediterana încă mai era scena principală a Istoriei. Proiectul oricum nu avea nicio legătură cu tendinţele organice şi fireşti ale societăţii ruseşti, ale Rusiei, ci a fost de inspiraţie străină, grecească, născocit de monahii greci refugiaţi la Moscova după căderea Constantonopolei şi aciuaţi în ograda ţarului. Pentru aceştia Rusia devenise marea şi unica şansă a ortodoxiei de a redobândi Constantinipolul pentru creştini, pentru creştinii ortodocşi. Mai exact, pentru greci. Adică nu pentru ruşi propriu zis. Lipsa de realism a acestui proiect sporea de la an la an. El a generat (în mare măsură) expansionismul rusesc spre Vest, soldat cu mari suferinţe pentru popoarele creştine afectate, în primul rând pentru români şi polonezi. Istoria românilor în ultimele trei secole este, în mare parte, o confruntare permanentă cu aspiraţiile imperiale ale Rusiei. Acest proiect ţarist, însuşit tale quale şi de bolşevici, românii l-au plătit cu milioane de români deznaţionalizaţi, cu Basarabia şi Bucovina răpite, cu sute de mii de români deportaţi departe de baştină.

- Fireşte, expansionismul rus a vizat şi alte direcţii, inclusiv ieşirea la Oceanul Indian. Dintre toate aceste direcţii, cea mai nefirească era extinderea Rusiei spre Vest, deoarece întinzându-se spre OceanulAtlantic şi spre Marea Mediterană Rusia aducea mari prejudicii «ideii europene» şi mai ales creştinătăţii. Sensul imperialismului în istorie este să răspândească o anumită civilizaţie, superioară celor cotropite. Or, Rusia creştină, Rusia rusească aş numi-o, nu avea ce răspândi în Europa care, mai ales în Răsăritul ei, oricum era marcată de vecinătatea cu marele popor, printr-o relaţie care deseori a fost pozitivă, de convieţuire şi rodnică reciprocitate, nu numai de confruntare. Rolul istoric al Rusiei de extindere a Europei, a valorilor europene, a creştinismului, nu avea sens să se exercite asupra Europei, a unor ţări şi popoare europene, creştine chiar de dinainte de creştinarea ruşilor. Cazul nostru, al românilor. Ce sens avea acest expansionism în Balcani sau în coasta Germaniei?! Niciun sens, dacă vedem istoria Rusiei din perspectiva propusă de Petre Ţuţea. Şi cred că este perspectiva cea mai potrivită, mai lămuritoare.

- Expansiunea Rusiei nu trebuie văzută unilateral, ca năpastă căzută numai pe capul românilor şi a celorlalte popoare atrase în vârtejul stârnit de imperialismul rusesc. Expansiunea Rusiei, pe lângă beneficiile culese de învingătorul ocupant, i-a adus acestuia şi pagube importante, uneori mai mari decât câştigul. Mă refer în aceşti termeni la faptul că pentru a controla noile teritorii Rusia avea nevoie de reprezentanţi fideli la faţa locului. Aceştia nu puteau fi decât de naţionalitate rusă, ruşi! A existat un program de rusificare a noilor cuceriri, a teritoriilor şi a popoarelor subjugate. Iar această rusificare nu se putea face sau încerca decât cu anumite costuri.

S-au irosit în acest scop energii de toate felurile! Aceste costuri, în componenta lor cea mai neplăcută pentru naţionalismul rusesc, se numesc diminuarea caracterului rusesc a teritoriului de baştină rusesc. Milioane de ruşi au fost smulşi, dezrădăcinaţi din locurile natale şi duşi departe, angrenaţi fără voia lor în acţiunea de rusificare a altor popoare. Astfel că, prin noi cuceriri teritoriale, populaţia Rusiei a crescut necontenit, dar proporţional cu expansiunea teritorială şi cu înglobarea de noi popoare în creuzetul etnic rusesc a scăzut proporţia ruşilor în interiorul «marelui popor». Se poate vorbi chiar de o de-rusificare a Rusiei, o de-rusificare a ceea ce numim poporul rus. Detaliile acestui proces sunt bine cunoscute naţionaliştilor ruşi, care, lucizi ca toţi naţionaliştii, nu se îmbată cu apă rece şi constată că Marea Rusie tinde să devină o Rusie în care ruşii nu mai deţin majoritatea absolută. Tind să scadă sub 50% din populaţia Ţării.

-  Cu ani în urmă, la Vocea Americii am auzit vorbindu-se de «îngălbenirea Armatei Roşii». Joc de cuvinte care exprima un adevăr neliniştitor pentru orice creştin, mai cu seamă pentru ortodocşi. În esenţă, pentru europeni! În loc să extindă Europa în toată Asia de Nord, adică să europenizeze partea de nord a Asiei, Rusia este ameninţată ea cu asiatizarea! Este pe cale să devină ea o parte a Asiei prin creşterea constantă a procentului asiatic din formula etnică a marelui popor rus! Proces care este cauzat de greşeala istorică a Moscovei de a încerca să rusifice popoare europene. Energiile cheltuite pentru a înfrânge rezistenţa acestor popoare puteau fi mai cu folos puse la lucru pentru rusificarea (europenizarea) teritoriilor asiatice. Un folos al tuturor!

-  Confruntarea Rusiei cu rezistenţa românească la rusificare e timpul să înceteze şi să impună la Moscova concluzia că nu mai are niciun sens să se continue această politică. Scopul urmărit cândva de Moscova în Basarabia este clar că nu mai poate fi atins. Trebuie abandonat şi uitat. Vecinătatea celor două popoare reclamă însă de la fiecare să ţină seama de existenţa celuilalt. Nu ne putem face că celălalt nu există. Privind lucrurile mai departe din perspectiva lui Petre Ţuţea, ne dăm uşor seama că şi Bucureştiul este foarte interesat ca Rusia să-şi regăsească drumul de la care alţii au deturnat-o. În Basarabia şi Ţările Baltice, bunăoară, au fost aduşi milioane de ruşi, care, acum, lipsesc la recensămîntul ruşilor din Rusia, permiţând procentului de ne-ruşi să crească alarmant. Revenirea acestor ruşi la locurile de baştină - în măsura în care mai este cu putinţă, nu este o idee de neglijat. Ea trebuie să se adauge însă altor măsuri, speciale, cu caracter «rasist», care să stimuleze în mod expres creşterea demografică a etniei ruse, slave. Nu este târziu pentru o reparaţie controlată a situaţiei demografice, dar, dacă acum nu se face nimic, peste câţiva ani s-ar putea să fie prea târziu. Ştiu că în Rusia se încearcă deja unele măsuri care să sporească demografia la nivelul întregii populaţii. Este o orientare greşită, determinată de teama de a nu încălca mult trâmbiţatele drepturi ale omului şi regulile statul de drept! Principiul unei noi politici demografice nu poate fi decât unul anume: În Rusia trebuie refăcută proporţia net majoritară a ruşilor, cu price preţ!

Trebuie înţeles că drepturile omului nu au prioritate faţă de drepturile Neamului decât numai şi numai în epoci de viaţă socială normală, tihnită, aşezată. În situaţii excepţionale însă, când este ameninţată integritatea şi viitorul gintei, al poporului, al etniei, drepturile omului, ale individului, trec în plan secundar, iar prioritate absolută capătă dreptul la supravieţuire al neamului, al „speciei”! Parafrazându-l pe Napoleon, vom spune şi noi că salus populi suprema lex! Salvarea Neamului este legea supremă, lege a cărei aplicare nu încalcă nicio altă lege! Nu suportă nicio amânare, nicio restricţie şi nicio discuţie.

- În mare, măsuri similare se cuvine a fi luate şi în România!… Mai mult chiar, în toată Europa, continent de baştină al rasei «albe», al popoarelor creştine, aflat din punct de vedere demografic într-o situaţie tot mai precară, de-a dreptul dramatică în unele ţări. Europa este campioana drepturilor omului şi a legilor aşa zis antirasiste, pe care şi le-a impus singură după înfrângerea nazismului. Efectul acestor legi şi a politicii de evitare a oricărei preocupări cu iz naţionalist sau rasist a fost însă neaşteptat: scăderea dramatică a populaţiei de origine europeană, indo-europeană, în termeni mai exacţi. Există voci care afirmă că acest efect a fost de fapt urmărit cu tot dinadinsul, printr-o strategie efectiv diabolică. Provocată sau nu, secătuirea Europei de europeni este o realitate care nu mai poate fi contemplată ca o fatalitate inevitabilă. În plină civilizaţie ecologistă, remediile sunt uşor de imaginat şi se cer imperios aplicate! Dacă rasa albă este ameninţată în Europa, această situaţie ne obligă la măsuri protecţioniste de tip ecologist. Măsurile de tip ecologist sunt bune şi pentru oameni, nu doar pentru celelalte fiinţe vii! Cei care se vor grăbi să condamne asemenea măsuri ca fiind rasiste nu vor face decât să ne oblige să luăm în serios teza că acest declin demografic al Europei a fost declanşat şi întreţinut cu bună ştiinţă.

- Dintre toate ţările europene, pentru Rusia este cel mai uşor să treacă la asemenea măsuri. Ea poate găsi cele mai valabile argumente şi justificări, în virtutea faptului că secolul XX, cel mai sângeros secol din istorie, a fost secolul marilor sacrificii şi pierderi de vieţi omeneşti la care ruşii au fost obligaţi. Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie şi tot ce a urmat ştim bine acum cât de dur i-a lovit pe ruşi în toate privinţele, dar mai ales sub raport demografic. Şi mai ales ştim că regimul comunist nu a fost opera ruşilor, nu a fost alegerea lor. Nu are nimeni voie pe această planetă să ignore tributul imens plătit de ruşi pentru experimentele sociale făcute pe spinarea lor! Aceste sacrificii le dau ruşilor dreptul de a reacţiona în legitimă apărare a fiinţei lor naţionale.

După opinia aceluiaşi Petre Ţuţea scopul Revoluţiei din Octombrie a fost :

- să distrugă cea mai puternică şi mai autentică aristocraţie europeană ;

- să lovească mortal în cea mai puternică biserică creştină ;

- să desfiinţeze clasa socială cea mai conservatoare de valori patriarhale autentice – ţăranul rus. Cine ar putea spune că acest proiect a eşuat?…

Dar cine ar putea susţine că ruşii nu au dreptul să reacţioneze la asemenea agresiune, că nu au dreptul să se regăsească pe sine? Dreptul acesta, de a te regăsi pe tine însuţi şi de a-ţi salva identitatea inconfundabilă cu care te-a înzestrat Dumnezeu, aparţine oricărui popor din lume, inclusiv popoarelor europene, Europei înseşi!

- În România, îndeosebi după 1990, se derulează un scenariu de de-românizare a României, cu o componentă demografică tot mai evidentă. A scăzut numărul românilor din România pe toate căile posibile. Situaţia economică falimentară a României, provocată de organizatorii loviturii de stat din decembrie 1989, precum şi legile elaborate, îi obligă pe mulţi români să părăsească Ţara, iar numărul naşterilor, pentru prima oară în istoria României, este mai mic decât al deceselor. Valorile familiei sunt sistematic atacate, ataşamentul la binele comunitar şi naţional este descurajat pe toate canalele mass mediei. Avem toate motivele, inclusiv informaţia exactă, ca să conchidem că în felul acesta este transpus în realitate un scenariu anti-românesc elaborat şi susţinut cu mult profesionalism.

Mulţi români cred că acest scenariu malefic angajează forţe şi interese ruseşti. Nu excludem participarea unor ruşi, a unor structuri din Rusia la derularea funestului scenariu. Ba dimpotrivă, această participare este certă. Numai că nouă ne este foarte limpede că acei ruşi acţionează ca mercenari sau cozi de topor în slujba unor interese străine de vocaţia şi voinţa poporului rus, că la mijloc nu pot fi interese veritabil ruseşti! Interesele majore şi fireşti ale Rusiei, ale ruşilor, nu ne pun în adversitate şi duşmănie pe noi, românii şi ruşii, ci, dimpotrivă, identificarea şi înţelegerea corectă a acestor interese impune un parteneriat româno-rus, bazat pe comunitatea de rasă, religie şi aspiraţii. Un parteneriat născut din dreptul nostru la un viitor de noi înşine proiectat.

E timpul ca, ruşi şi români, să ne pătrundem de conştiinţa unor primejdii similare, de care suntem afectaţi şi unii, şi alţii, primejdii venite, foarte probabil, din aceeaşi direcţie, din partea aceloraşi structuri supra-naţionale, pe cât de invizibile pentru public, pe atât de eficiente în planul vieţii internaţionale. Unor astfel de structuri le revine răspunderea morală pentru înfăptuirea criminalei revoluţii de la 7 noiembrie 1917, pentru instaurarea bolşevismului. Noi, românii, ca victime ale aceluiaşi regim instaurat în România după 1944 cu sprijinul decisiv al Armatei Roşii, trebuie să înţelegem că nu poporul rus ne-a adus comunismul şi că, în planul istoriei, principala victimă a regimului comunist a fost poporul rus.

Tributul de suferinţă plătit de ruşi şi de români ca victime ale «experimentului» numit Victoria proletariatului şi a comunismului este un temei pentru relaţii de colaborare şi încredere între cele două popoare, relaţii bazate pe (a) recuperarea adevărului istoric în toate componentele sale şi (b) identificarea intereselor comune în viitor. În această privinţă considerăm că deschiderea arhivelor din fosta U.R.S.S. şi din România, adică aflarea adevărului despre autorii crimelor şi jafurilor comise în anii comunismului, va fi să consolideze tradiţiile, atâtea câte sunt, de cooperare româno-rusă, spre a le spori.

- Contenciosul româno-rus cuprinde şi episodul „Tezaurul României”. Acest depozit de valori artistice şi spirituale, deosebit de scumpe sufletului românesc, a fost încredinţat spre păstrare autorităţilor ţariste la începutul Primului Război Mondial, dar a fost în mod abuziv confiscat de noile autorităţi sovietice instalate la putere de Marea Revoluţie Anti-Rusească din 1917. Returnat parţial în anii ’50, tezaurul constituie pentru mentalul românesc o piedică serioasă, insurmontabilă, în calea unei reconcilieri totale şi trainice cu Rusia.

Din nou se face greşeala de a generaliza şi de a pune pe seama Rusiei sau a ruşilor fapte al căror autor ştim bine că nu este nici Rusia, nici poporul rus. Nu poporul rus a încălcat angajamentul guvernului rus de a proteja Tezaurul românesc şi de a-l returna după încetarea ostilităţilor! Cine se face vinovat de acest rapt incalificabil în termenii dreptului internaţional şi al onoarei? Putem spune că vinovaţii sunt aceiaşi cu autorii jafului care s-a făcut în acei ani şi asupra Tezaurului Rusiei, jaf la fel de odios, de cinic şi nemăsurat. Dar, fireşte, pentru români recuperarea acestui tezaur, atât cât a mai rămas din el, cu eventuale compensaţii, reprezintă gestul care va face posibilă intrarea în normalitate a relaţiilor dintre noi şi ruşi.

Doamne, ajută!