NEOIMPERIALISMUL AMERICAN ESTE ADEVĂRATA AMENINȚARE PENTRU UNII, NOI AVEM ÎN SÂNGE IMPERIALISMUL ȚARIST SI SOVIETIC

 ANALIZA CONFLICTULUI  SUA RUSIA

 

Citiți în liniște și comparați cu ce știți din aiurelile de știri transmise la TV, unde adevărații și informații analiști sunt foarte rar invitați.  Foarte interesantă analiză. Nu se poate spune cât este de corectă, viitorul ne va arăta. Curios este că nu se indică cine este autorul și unde a apărut, dacă a apărut cândva în vreo rețea de informare. O fi cumva o dezinformare? Dumneavoastră hotărâți!

 

1. Fără îndoială, știrea zilei o reprezintă inițierea referendumurilor pentru alipirea celor patru regiuni din Donbas la Rusia - Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson. Rezultatele sunt deja cunoscute, n-au fost surprize - granița Rusiei s-a mutat pe o noua linie de demarcație. În ciuda protestelor Occidentului care a declarat că nu va recunoaște noile granițe, aceste referendumuri au produs deja efecte importante, istorice:

- Ucraina, în granițele de până acum, încetează să existe. În fapt, își pierde 20% din suprafață (aproximativ dimensiunea Portugaliei), dar nu întinderea acestei regiuni pierdute este esențială, ci bogăția în resurse. Mai precis, 60 % din PIB-ul Ucrainei dispare. Dacă pierde și Odessa, pierderea depășește 80%.

- Alipirea Crimeei și Sevastopolului la Rusia s-a produs în patru zile. Donbasul va urma același model de celeritate, deci fereastra de oportunitate a Kievului pentru o contraofensivă este limitată. Odată terminat acest vot popular, contraofensiva ucraineană se poate realiza, dar va echivala cu un atac asupra Rusiei, consecințele fiind pe măsură. O diferență esențială, subliniată și în discursul lui Vladimir Putin, din 21 septembrie. Pentru acuratețe, o precizare este necesară - Donețk și Lugansk devin parte a Rusiei imediat, în timp ce Zaporojie și Herson își vor vota secesiunea/independența, iar alipirea la Rusia se va face în decursul unui an. Un alt aspect, se va realiza un coridor terestru către Crimeea.

- Atașarea acestor teritorii se face prin vot, adică prin exercitarea dreptului de autodeterminare. Bățul american cu ajutorul căruia Kosovo fost scos din joben este folosit și de ruși... O posibilă contraofensivă ucraineană nu se va putea sprijini, cel puțin la nivel moral, pe argumentul eliberării poporului asuprit de "cotropitorul rus". Nu, pentru că poporul și-a ales drumul. Deși propaganda a făcut eforturi remarcabile pentru rescrierea istoriei recente, adevărul nu poate fi complet șters - din 2014 și până acum, cetățenii ucraineni de etnie rusă din estul Ucrainei au fost bombardați, torturați, excluși, lăsați fără pensii, retrogradați - votul lor pro - Rusia este genuin. Ucraina a pornit încă din 2014 un proces de epurare etnică, scopul fiind constituirea unui stat pur etnic, antirus. În aceste ultime 7 luni, de la Kiev s-au ordonat atacuri asupra civililor din Donbas, crime, atentate, legi care prevedeau pedepse aspre și pentru acceptarea ajutorul umanitar rus. Un exemplu, ...... a fost bombardată o piață din Donețk, acum câteva zile o stație de autobuz, victimele fiind eminamente civile. În concluzie, conducerea Ucrainei a accelerat procesul de secesiune a etnicilor ruși.

- Odată votată în Duma de Stat a Rusiei, alipirea Donbas este ireversibilă. Și Navalnîi dacă ajunge președinte, va păstra Donbasul.

- Capacitatea de negociere a Kievului a fost astfel redusă drastic. Anulată, practic. Este o consecință corectă a traseului autoflagelant al Kievului, ghidat spre disoluție de SUA, Marea Britanie și Polonia, spre folosul lor. În aprilie, la Istanbul, se ajunsese la un acord de pace care NU implica pierderea definitivă a Donbasului. Pentru împiedicarea acestui acord, Boris Johnson a sosit la Kiev și a întors situația în defavoarea Ucrainei. Mai mult, au regizat scenariul Butcha. Cine "au regizat"? SBU, MI6... Dacă dăm timpul înapoi, constatăm încăpățânarea cu care Ucraina a refuzat aplicarea Acordurilor de la Minsk, fostul președinte Poroshenko recunoscând că au fost semnate pentru a câștiga timp. Aceste acorduri stipulau autonomia a două republici, Lugansk și Donețk, în interiorul statalității ucrainene. Acum au pierdut definitiv patru regiuni. Un joc stupid, imposibil fără corupția internă.

- În februarie, mai mulți politicieni americani, inclusiv H. Clinton, au vorbit deschis despre atragerea Rusiei într-o luptă de uzură, de tip Afganistan, care, mai devreme sau mai târziu, ar fi epuizat Rusia, economia ei, resursele militare și umane - o "mlaștină" în care Putin și Rusia s-ar fi împotmolit. Aceste calcule au fost complet răsturnate prin inițierea acestor referendumuri operațiunea specială devine război, și nu unul obișnuit, ci unul mistic, de apărare a Mamei Rusia. Napoleon și Hitler știu că Rusia NU pierde un astfel de război. Când se va scrie istoria acestei perioade, pagini negre vor consemna rolul nefast al Marii Britanii și SUA în anularea acordului din aprilie/Istanbul. Germania și Franța își merită și ele declinul pentru lipsa de autonomie strategică și de implicare în implementarea Acordurilor de la Minsk al căror garant erau. Lecția istoriei: Rusia nu este Irak.

 

2. Acesta este situația de facto. Cine pierde? Cine câștigă? Ce va face Zelensky? Ce se va întâmpla cu Europa?

- Pierde Ucraina. În acest moment, datoria publică atinge 90% din PIB. Armele pe care le primește sunt rezultatul unei legi Land-Lease (împrumut închiriere). Vor returna datoria, în bani sau în natură. Din aprilie, a devenit certă și pierderea unor teritorii. Din acest moment, Ucraina își joacă însăși existența statalității. Fereastra unor negocieri reale s-a închis, fiind încă valabilă o capitulare necondiționată. Ieri Washington Post scria despre unica modalitate de a termina acest război - negocieri directe între Rusia și SUA. Evident, pentru a intra într-un nou Război Rece este absolut necesar să îl închizi pe cel de acum 30 de ani a cărui victorie și-a însușit-o SUA la masă verde, prin dispariția URSS-ului. În varianta unui Război Rece 2.0, noua graniță a Rusiei devine linia de demarcație a celor două blocuri.

- Marele pierdant este, totuși, Europa, nu Ucraina. Acum o săptămână, ziarul suedez Nya Dagbladet publica un document aparținând think tank-ului american RAND Corporation, cunoscut, printre altele, pentru contribuția în elaborarea strategiei americane în timpul Războiului Rece, dar și pentru recentul (2019) raport "Extending Russia". Documentul, datat ianuarie, admite că politica externă agresivă dusă în Ucraina va împinge Rusia la intervenția militară în țară. Scopul, explică raportul, este de a introduce un pachet de sancțiuni care a fost în pregătire anterior.

În consecință, economia UE va "colapsa în mod inevitabil”, iar resursele de până la 9 trilioane de dolari ar putea ajunge în SUA, iar tinerii europeni educați vor fi forțați să emigreze în State. Scopul principal, care este descris în document, este împărțirea Europei - în special Germania și Federația Rusă, forțând "idioții utili în politică” să oprească aprovizionarea cu energie a Rusiei către continent. Cert este că, potrivit RAND, independența tot mai mare a Germaniei a făcut dificil pentru Statele Unite să influențeze deciziile guvernelor europene, în special după Brexit. Și, dacă planul nu ar fi fost implementat, Europa ar fi devenit nu doar un competitor economic, ci și politic al Statelor Unite. În concluzie, un război programat și o criză energetică premeditată Europa. Wall Street Journal, în ediția de ieri, avertiza asupra dezindustrializării Europei, cauzele fiind prețul crescut al energiei, blocajele lanțului de aprovizionarea - consecințe ale sancțiunilor aplicate Rusiei. Acestora li se adaugă politica energetică verde, green deal, în fapt o sinucidere neonorabilă a economiei europene. Tot WSJ consemna trendul accentuat prin care producătorii (aluminiu, oțel, fertilizatori) își mută capacitățile de producție în SUA. Șefa Trezoreriei americane a declarat că SUA vor trece peste criză fără probleme semnificative, în timp ce Europa va avea mari probleme. Sigur! Economia Europei este canibalizată, dar este cronica unei vești anunțate, fiind clară intenția Americii de a se salva pe sine în detrimentul Europei. Washington-ul are alegeri în noiembrie, are un război cu China de pregătit... În concluzie, Europa se va afunda în irelevanță, șomaj, penurie și mișcări sociale puternice.

- Unitatea europeană este o iluzie. Cel mai recent exemplu - Polonia a cerut Germaniei despăgubiri de război în cuantum de 1300 de miliarde de euro. Răspunsul Germaniei a făcut referire la teritoriile cedate Poloniei din 1953. Turcia și Grecia își dispută insule în Mediterană. Grecia a reușit să treacă peste criză fără a ceda Insula Corfu așa cum i se ceruse. Acestea fiind datele obiective, cu atât mai puțin firească este "unitatea" în sprijinul Ucrainei. Nu poate fi decât opera unor politicieni loiali Washingtonului, iar nu Europei. Exemple? Ursula von der Leyen a "avertizat" Italia cu privire la "alegerea corectă ", în caz contrar riscând pedepse precum Ungaria care nu a votat "corespunzător". Talentată doamnă Leyen care ne învață, ca o mamă, să ne spălăm pe mâini. Sau la fel de talentată și inteligenta doamnă Annalena Baerbock, ministrul (verde) de Externe al Germaniei, care a declarat că datoria ei nu este către nemți, ci către ucraineni. Nimeni nu poate egala inadecvarea acestor două doamne, nimeni cu excepția lui Liz Truss, PM ul Marii Britanii.

 

3. Nuanțe.

 

1. Prin purtarea acestui război proxy, SUA a câștigat. Economic, înghite Europa, se reindustrializează, complexul militaro-industrial prosperă, toate fără prețul unor saci cu cadavre întoarse acasă, precum în Irak, Afganistan, Vietnam. Morții îi furnizează Ucraina. Prin extinderea granițelor Rusiei însă, acest joc a ajuns la final. Shoigu a declarat că războiul Rusiei este cu Occidentul colectiv, avertismentul fiind explicit - livrarea către Kiev de arme cu rază lungă de acțiune echivalează cu statusul de beligerant. Riscă SUA o confruntare directă cu Rusia? Întrebarea nu este retorică. Al treilea război mondial, unul nuclear, este răspunsul. Sau pacea/înghețarea conflictului.

 

2. Un al doilea aspect, total nefavorabil Americii este accelerarea coagulării unei alianțe Rusia - China. Înainte de invazia din 24 februarie, Putin s-a întâlnit cu Xi. Înainte de discursul din 21 septembrie (referendumuri, mobilizare parțială), Putin s-a văzut cu Xi la Sarmakand. Mai mult, imediat după Sarmakand, Nikolai Patrușev, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, a zburat în China într-o vizită de 2 zile. Puțin și-a rostit discursul după întoarcerea lui Patrușev. Coincidență, în aceeași zi, Xi a declarat că armata chineză trebuie să se pregătească pentru un război adevărat.

 

3. Confruntată cu probleme reale în asigurarea necesarului de gaz, UE reușise o înlocuire parțială a gazului rusesc cu cel din Azerbaidjan. Minunea nu a durat - tensiunile reapar la granița dintre Azerbaidjan și Armenia soldate cu morți de ambele părți, Azerbaidjan "reușind" să oripileze lumea prin cruzimea unor execuții ale militarilor armeni. UE se desparte de gazul azer. Situația din zonă este complexă. Armenia, țară creștină, este apărată de Iran, iar Azerbaidjanul, țară musulmană, a primit în ultima lună transporturi de arme din Israel. De ce ar ajuta Israelul Azerbaidjanul? Pentru a lupta prin intermediari cu Iranul, dușmanul suprem, poate. De remarcat că Iranul are o minotoritate azeră foarte activă în revoltă ce se desfășoară la Teheran. Revenind, și comportamentul Rusiei este straniu. Deși are un acord de sprijin militar cu Armenia, Rusia nu s-a grăbit să îi sară în ajutor. Pentru că îi convine, ca și Americii, să nu existe alternativă pentru gaz ieftin în Europa? Din motive diferite, desigur. Pentru că dorește forțarea demisiei lui Nikol Pașinian, premierul armean, apropiat de Soros? Sau poate este prea slăbită de situația din Ucraina și nu poate controla evoluțiile din fostele țări sovietice? Memoria ne servește un flashback interesant: în iulie, Erevan a primit două vizite, la interval de trei zile. Întâi a fost oaspete directorul CIA, William Burns, urmat de Narîșkin, șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR). Tigran Grigorian, un analist politic armean, a declarat că s-au purtat discuții confidențiale despre războiul din Ucraina.

 

4. Eclipsată de discuțiile privind mobilizarea parțială, referendumuri și arme nucleare, o știre a trecut cvasiunanimă. În noaptea de 20 septembrie, a avut loc un schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. 215 militari ucraineni, inclusiv cinci comandați Azov, capturați la Mariupol fost schimbați pentru 55 de militari ruși și oligarhul ucrainean Victor Medvedchuk. Au fost eliberați și 10 cetățeni străini care au luptat de partea Ucrainei. Schimbul s-a desfășurat în urma medierii prințului moștenitor saudit, Mohammed bin Salman, și a președintelui Erdogan. O clauză mai puțin cunoscută, Marea Britanie, în schimbul mercenarilor, a fost de acord cu deblocarea parțială a fondurilor unor bănci rusești. Pentru 2-3 mercenari britanici? Cu siguranță, nu știm toate detaliile schimbului. Evenimentul este mult mai important decât ar recomanda discuțiile minimaliste ale experților, mult mai preocupați să ghicească ceva imposibil de intuit: ce va face Putin cu butonul nuclear. Nu știm.

- În primul rând, este un semn de bună-credință din partea ambelor părți. Schimbul în sine este scandalos - eliberarea luptătorilor Azov și contravine scopului operațiunii speciale (denazificarea), deci trebuie să servească unui scop superior. Care?

- Acum o lună (august), în emisiunea Ancăi Alexandrescu a fost invitat Ioan Talpeș, fostul șef al SIE. Opinia enunțată de gen. Talpeș - o posibilă înțelegere a părților în privința Ucrainei a avut deja loc, înțelegere pe care, treptat, părțile o vor prezenta public. Care este rolul eliberării luptătorilor Azov, în interiorul acestei teorii? Cum poate Zelensky să justifice, după toate pierderile de vieți omenești, pierderea a 20% din teritoriu? Îi trebuie o victorie - eliberarea luptătorilor Azov se califică. Poate să motiveze că își conservă capabilitățile pentru o contraofensivă în nord. În același timp, toate părțile implicate ridică temperatura discuțiilor făcând uz (și abuz) de folosirea armelor nucleare. Ridicând miză, o ulterioară înghețare a conflictului pare preferabilă, chiar și cu cedarea unor teritorii. Aceasta este varianta optimistă. În fond, Zelensky nu are decât două posibilități - să abandoneze sau să lupte. O continuare a ostilităților desenează un scenariu apocaliptic, un război total, un risc imens pentru toți. Totuși, cât timp poate suporta Occidentul un război? Total atipic pentru o confruntare care durează deja de 7 luni, Rusia nu a distrus infrastructura Ucrainei - oamenii au apă, cablu și curent. Situația se poate schimba dramatic, iar vestul Ucrainei ar putea deveni o ruină.

- Macron. În data de 20 septembrie, i s-a refuzat o convorbire (emergency call) cu Putin. Tot în data de 20 septembrie, înainte cu câteva ore de schimbul de prizonieri, ambasadorul francez la Moscova a fost primit de către Grushko, adjunctul de la Externele ruse. Încă o dată ne întrebăm, care a fost schimbul real? Pentru că nu putem uita insistența cu care a încercat Macron să spargă blocada de la Azovstal pentru evacuarea unor ofițeri. Și de ce ar fi fost de acord britanicii cu deblocarea fondurilor rusești pentru câțiva aventurieri britanici? Poate au fost interesați de eliberarea celor care au participat la misiunea (eșuată) de capturare a centralei Zaporojie, misiune MI6, elaborată după sosirea lui Boris Johnson la Kiev.De notat, cei cinci comandanți ai Azov au ajuns în Turcia, unde vor rămâne până la terminarea războiului, iar în Istanbul este o puternică ramură a MI6. De ce a preferat Kremlinul o negociere cu Londra, și nu cu Parisul? Oricum, brusc, Macron a reevaluat valoarea negocierilor cu Rusia.

- La Adunarea Generală a ONU de la New York, Lavrov a primit solicitări pentru o întrevedere de la miniștrii de externe ai Franței, Germaniei și unei țări nordice (nenominalizată)

Ce concluzie decentă se poate extrage? Că suntem conduși de iresponsabili cărora un război nuclear le pare o glumă? Că suntem subiecții unor jocuri asemănătoare celor din pandemie? Că agenda continuă, cu pierderea a și mai multor drepturi? Că asistăm pasivi și tâmpi la o împărțire a prăzii, inutili în agitația noastră, crezând că judecăm beligeranții când singurul lor război este cu noi? Că suntem la un pas de sfârșitul nuclear? Că poate merităm acești conducători inapți?

Să-i dăm credit lui Macron pentru expresia perfectă - epoca abundentei s-a sfârșit! Pentru naivi, nu salvați Ucraina dacă stați în frig! Nu salvați pe nimeni și nimic, poate nici pe voi înșivă!