RESTAURARI

 

Casă-bijuterie din București, cu tavane pictate de Luchian,

restaurată cu mare artă. 

Una dintre cele mai frumoase clădiri de patrimoniu din București a fost restaurată de Alin Caraman, un om de afaceri pasionat de Micul Paris și de felul în care se construia în București la început de secol XX.

Casa de pe strada Italiană, numărul 21, a fost finalizată în anul 1895 și a aparținut familiei pictorului Ștefan Luchian. În prezent, interioarele păstrează cele mai multe dintre elementele de artă decorativă originare, un spectacol vizual impresionant.

Cât de complicat este să restaurezi o casă de patrimoniu în România, mai jos, la “Make Bucharest Great Again” - un proiect B365.ro dedicat salvării patrimoniului orașului.

Când intri în casa de pe strada Italiană,  numărul 21, din București, nu știi pe ce să-ți oprești privirea mai întâi. Timp de doi ani, în jur de 40 de restauratori au muncit din greu ca să scoată la lumină frumusețea inițială a încăperilor. Sobe cu cahle multicolore de Meissen, stucaturi cu model de la începutul secolului al XIX-lea, cu motive antropomorfe și vegetale, cu cupidoni pe frontoanele ușilor pictate, cu medalioanele pictate de Luchian pe tavanul de la parterul clădirii, toate au fost restaurate cu artă, migală și grijă.

 

Scara interioara a casei. Foto Antoaneta Dohotariu.

“În partea din față, se punea covorul roșu pe scările din marmură, iar duminica, se scotea acel covor roșu și se punea unul alb”

 

Alin Caraman este un om de afaceri bucureștean, pasionat de patrimoniul orașului, de trecut, de tehnici de construcție astăzi dispărute.

Alin Caraman un om de afaceri bucureștean.

Alin Caraman: “Am avut șansa să mă nasc într-un apartament interbelic, aflat pe strada Negustori. Am avut un vecin care a prins acea perioadă interbelică și îmi povestea cum se desfășura viața în bloc. Proprietarii erau boieri și negustori și aveau niște obiceiuri foarte stricte. Toată blocurile interbelice au o configurație foarte interesantă: prin față, intrau domnii, dar exista și o parte secundară - pentru servitori, ei aveau un circuit complet separat. În partea din față, era un portar și covor roșu pe scările din marmură, iar duminica, se scotea acel covor roșu și se punea unul alb, povestea vecinul”.

“Am văzut cel mai scump ansamblu rezidențial din București: nu se compară cu modul în care se construia în interbelic”

Alin Caraman: “Aceste apartamente sunt extraordinare și mulți nu realizează detaliile care fac diferența. Există mici detalii extraordinar de spectaculoase, cum ar fi glasvandul, camerele cu înălțime de trei metri, parchet de stejar și toată împărțirea care era extrem de bine gândită. Vei găsi apartamente cu camere mari, rar dai de camere sub 18 mp, ceea ce azi nu găsești nici măcar la blocurile noi.

Am vizitat de curand cel mai scump ansamblu rezidențial din București, prețul este 5.000 de euro/ mp. Este incredibil cum au putut să gândească un apartament care ajunge la 1,8 milioane de euro, un preț absurd, în care avem un lobby rezonabil, un balcon spectaculos, o baie frumoasă, dar lucrurile se opresc aici, pentru că există niște handicapuri uriașe. Camerele pentru copii au 12 mp. Eu am doi copii, mai fac și școală on line, deci au nevoie de un birou, acolo trebuie să și doarmă, să-și depoziteze lucrurile. Cum ar putea să o facă în acest apartament de 1,8 milioane de euro? Unde mai pui că un spațiu de depozitare are 2 mp”.

 

Alin a cumpărat 40 de apartamente în blocuri vechi și le-a renovat

Ca să găsească un apartament cu care să rezoneze, un cămin, Alin Caraman a văzut sute de case vechi din București.

Alin Caraman: “Am găsit un apartament și după ce l-am cumpărat, am rămas fără hobby-ul de a căuta în fiecare zi, de a avea vizionări, pentru că este o plăcere să intri în toate cotloanele acestor case vechi. Pe atunci, se construia total diferit și îmi este imposibil să înțeleg de ce toate casele antebelice și interbelice sunt gândite absolut impecabil, iar dezvoltatorii de azi nu reușesc să gândească mai mult. Mai ales că nu trebuie să inventeze roata, au modele și inspirație la nivel mondial la un click distanță, pe când în interbelic, meseria asta se învăța în școlile de arhitectură din străinătate”.

Sobă cu cahle de Meissen restaurată. Foto Antoaneta Dohotariu.

Pasionat de funcționalitatea și de farmecul caselor vechi, Alin Caraman a cumpărat, în perioada 2003 - 2008, 40 de apartamente interbelice. Le-a renovat și le-a vândut.

Alin Caraman: “Constructorul care mă ajuta în acea vreme se uită chiorâș la mine și-mi spunea: Alin, nu o să se vândă. Dar s-au vândut ca pâinea caldă, circa  70-80% s-au vândut către cetățeni străini care apreciază foarte mult aceste apartamente. Erau gata renovate, nu mai aveai dureri de cap, era o perioadă, cum este și cea de acum, în care dădeai cu tunul ca să găsești o echipă de constructori. A existat și un profit din acest hobby, apoi am mers la “next level”, pentru că aveam nevoie de un sediu pentru afacerea mea care se ocupă de organizare de evenimente, Bon Mariage”.

Soba cu cahle de portelan Meissen a fost restaurată de sculptorul Doru Nută.

Foto Antoaneta Dohotariu.

Alin Caraman: “Noi funcționăm ca o Bancă pe care o alegi după sediu, vechime, prestanța și renume. Am încercat să consolidăm acest lucru, eram cea mai veche firma, aveam cel mai mare brand, Bon Mariage și aveam nevoie de un sediu reprezentativ, unul în care oamenii să aibă siguranța că nu plecăm peste șase luni cu banii. Așa am găsit casa de pe Italiană. Proprietarii erau medici, doamna Radu iubea enorm acesta casă și muncise mult ca să o aibă pe toată.

După naționalizare, aici au locuit mai multe familii și doamna Radu a trebuit să cumpere cameră cu cameră, cu multe alergături, cu mult chin”.

Alin Caraman a cumpărat in 2005 vila de pe Strada Italiană.

Foto Antoaneta Dohotariu.

“Pictura era decojită și avea părți lipsă, iar deasupra ușilor era văruit, ceea ce nu a fost deloc rău, pentru că astfel s-au păstrat picturile originare”

Alin Caraman a cumpărat vila de pe Strada Italiană în anul 2005 pentru suma de 360.000 de euro și un pic, iar consolidarea și restaurarea l-a costat 150 - 200.000 de euro.

Medalion pe tavan pictat de Stefan Luchian.

Alin Caraman: „Proprietara dorea să se asigure că ceea ce voi face aici nu este ceea ce mulți ar fi făcut – adică, să o lase să cadă și să facă un bloc, pentru că este așezată pe colț și este mult mai rentabil să ridici un bloc nou, decât să ai această casă. Inclusiv constructorii îmi spuneau: Dar de ce te chinui să restaurezi o casă ca asta? De banii de restaurare, îți faci o casă nouă”. 

Alin Caraman: “La parter, există un tavan pictat de echipa lui Luchian și două medalioane, unul cu pești și unul cu raci, pe care se spune că le-a pictat Luchian. În celelalte camera, au lucrat echipe de austrieci și de italieni.

Cât de complicată a fost restaurarea? Ca să poți să funcționezi, îți trebuia centrală termică, sobele au rămas pentru frumusețe. Pentru centrală trebuiau conducte, eu am lucrat sub îndrumarea domnului inginer Ursăchescu, un structurist renumit în București. Am inventat acest paravan ca să tragem țevile, fără să se vadă.

Medalion de pe tavan atribuit lui Luchian. Foto Antoaneta Dohotariu.

Pe partea de restaurare a picturilor am lucrat cu familia Neamțu, doamna Cela Neamțu este artist plastic și face niște tapiserii excepționale. Soțul domniei sale este pictor, iar băiatul - tot pictor. M-au ajutat să găsesc echipe cu care am putut restaura. Pictura era decojita și avea părți lipsa, iar deasupra ușilor era văruit, ceea ce nu a fost deloc rău, pentru că astfel s-au păstrat picturile originare. Unele părți lipseau - de exemplu, la vulturi capetele lor nu mai erau, le-am refăcut”.

 

 

Doru Nuță restaurează sculpturi în toată Europa, el a curățat și reparat sobele cu cahle de Meissen

Ușile au fost restaurate de Irina Florescu, membră a Uniunii Artiștilor Plastici, secția Pictură. Irina Florescu colaborează și cu Teatrul Național cu accesorii pentru costumele din piesele de teatru și este renumită pe piața de restaurare de pictură.

        10% din piesele parchetului originar erau lipsa, așa că a fost refăcut, după ce   au fost găsite nuanțe de lemn de stejar, de nuc și de fag asemănătoare. Sobele cu cahle de Meissen au fost restaurate, desfăcute, curățate și reparate de sculptorul Doru Nuță.

Sculptorul Doru Nuță.

Doru Nuță a restaurat sculpturi la Luvru și în catedralele din Franța

Doru Nuță trăiește de aproape 30 de ani în Europa, a locuit în Franța, trăiește în Germania și se va întoarce în Franța. A restaurat catedrale, a lucrat pentru Luvru și restaurează opere de sculptură în toată Europa. Doru Nuța a urmat Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universității Naționale de Artă București și are un masterat în Sculptură. A expus în Germania, la Nurenberg, ICR Berlin (The Future Last Supper), la Zurich și în SUA.

Casa cu medalioane semnate de Luchian este un proiect la care ține mult.

 

Doru Nută restaurand.

 

“Sobele acestea se făceau pe comandă, se făceau niște negative speciale pentru fiecare sobă în parte”

Doru Nuță: “Avantajul porțelanului este că, în principiu, este foarte rezistent, este ars la 1400 de grade Celsius. Dar este si foarte dificil de lucrat cu porțelanul. Tehnic vorbind, este un vârf de tehnologie și de aceea, nu sunt foarte mulți care se pricep să-l lucreze. Sobele acestea se făceau pe comandă, se făceau niște negative speciale pentru fiecare sobă în parte. De aceea, multe dintre reliefurile centrale sunt unice.

După naționalizare, cum știm, casa a fost locuită de mai mulți chiriași. Să nu mai zic de calitatea oamenilor care au stat aici. Bineînțeles că nu au apreciat ce era în casă, a fost o bătaie de joc pentru toate operele de artă. Multe au fost distruse, au fost sparte, multe din cahle au fost înlocuite. În cazul ăsta, norocul a fost că au rămas în general cahlele originale, doar că multe erau sparte”.

 

 

B365.ro: Cum le-ați înlocuit pe cele sparte? Ați dat comandă la Meissen?

Doru Nuță, sculptor: “Pur și simplu, le-am reparat; în cazul ăsta, sobele au rămas de frumusețe, nu ca să fie folosite. A fost un job special, pentru că nu mă ocup de asta. Când fac restaurare, fac restaurare de sculpturi. Am experiență în ceramică, mai ales că soția mea este ceramistă, am avut un atelier de ceramică împreună și normal, contează experiența, contează să cunoști materialul.

In restaurare, legea cea mai importantă este ca orice faci să poată să fie desfăcut și refăcut, poate într-un mod mai bun în viitor, când apare o altă tehnologie. Trebuie să știi să integrezi restaurarea respective – adică, părțile care au fost refăcute să arate ca celelalte. De multe ori (și aici se greșește), lucrurile restaurate se fac ca noi, ori ideea este să nu faci ceva nou, ci să conservi, să-l faci lizibil. Din cauza murdăriei și a defectelor, nici nu mai ajungi să te bucuri de ce este acolo. În restaurarea de sculptură, e același lucru”.

Tavan realizat de echipa lui Stefan Luchian.

B365.ro: Vă place casa? Vă este dor de București?

Doru Nuță: “Casa este excelentă, este un exemplu pentru arhitectura interbelică din București. Am apreciat efortul lui Alin de a băga bani în restaurare, cu atât mai mult cu cât au rămas foarte puține case în București cu o astfel de bogăție decorativă. Normal că îmi este dor de București, e unul dintre sentimentele mele pur românești, unde mai pui că mă mai cheamă și Doru. Din păcate, s-a distrus mult în București (și așa se distrusese mult, au fost demolate cartiere întregi înainte de 1989) și ce-a mai rămas reușesc să distrugă acum. Peste tot in lume, toți se gândesc numai la bani, lumea vrea să facă bani, că asta a ajuns omenirea azi. Din cauza asta și dezvoltatorii ăștia imobiliari, când noi vrem să fie salvată o casă de patrimoniu, ei văd valoarea ei care este să zicem de 3-4 milioane. Dacă fac un bloc acolo, în locul casei, scot 20 de milioane. Nu întâmplător vorbesc de lipsa de cultură și de calitatea învățământului din România. Dacă am face efortul acesta să educăm copiii, de când încep școala, să le arătăm alte valori, normal că s-ar uita altfel la patrimoniu - mai ales, ca este un bun neregenerabil”.

Parchetul distrus a fost refacut cu trei esente de lemn diferite.

“Când ajungi să restaurezi o casă de patrimoniu, întâlnești un sistem mafiot și te costă o avere să faci orice lucrare”

Alin Caraman: “Până la urmă, care este interesul statului? Dar al nostru, al cetățenilor? Să luăm aceste clădiri și să fim încurajați să le restaurăm, lucru pe care l-aș face cu reduceri de taxe și cu penalizări, în egală măsură. Când restaurezi, ajungi într-un sistem mafiot, în care orice lucrare te costă o avere. O avere pe care nu o ai. Evident că trebuie să ai grijă de casă, dar nu trebuie ca prețurile să crească de zece ori la un serviciu, pentru ca nouă ori din valoarea aceea să ajungă în niște buzunare. Ar trebui ca banii să intre în casă și nu în două trei firme care au monopol pe lucrări și pe autorizări. În momentul în care ajungi la Ministerul Culturii în comisie, este un coșmar. Este ruleta rusească. Am vrut să fac evenimente la Casa Universitarilor în foișor, un foișor cu stâlpi și acoperiș deschis, făcut în perioada ceaușistă. Am vorbit cu cei de la Casa Universitarilor să pun în valoare grădina, casa, să fac evenimente - atât culturale, cât și private - și pe banii mei, să restaurez acel foișor. Am pierdut mulți bani, am trecut prin toți pașii și după un an, am ajuns la Ministerul Culturii, iar Ministerul mi-a spus că da, foarte frumos, dar nu vă dăm ok-ul, până nu renovați și întreaga clădire”.

B365.ro: De ce vă place această casă?

Alin Caraman: “Nu pot să spun, e ca și cum m-ați întreba de ce-mi place copilul meu, realmente. Habar nu am dacă tavanul și medalioanele lui Luchian îi sporesc valoarea. Sigur că, în orice vânzare, “mâna întinsă fără o poveste nu primește”(vestita replică din Filantropica). În momentul în care ești un vânzător bun, trebuie să ai o poveste, povestea vinde, eu sunt vânzător și știu. Dar nu știu dacă vinde povestea sau dacă vinde faptul în sine”.

Legenda spune că, la subsol, în perioada comunistă, funcționa un bar clandestin în care venea Nicu Ceaușescu. Nu știm cum a fost. Pereții nu vorbesc. Dar există, au rezistat într-o casa foarte veche și foarte frumoasă.